www

Contactați direct echipa noastră de asistență clienți

Dezinstalarea Bitdefender Endpoint Security Tools cu ajutorul utilitarului de dezinstalare

Descriere generală

Utilitarul de dezinstalare elimină Bitdefender Endpoint Security Tools (BEST) de pe endpoint-urile dumneavoastră Windows.

important Important
  • Utilitarul de dezinstalare necesită întotdeauna repornirea sistemului.

Puteți utiliza acest instrument în situații precum următoarele:

  • Instalarea actuală prezintă erori.
  • Endpoint-urile conțin rămășițe ale unor instalări sau dezinstalări anterioare.
  • Doriți să dezinstalați agentul de securitate folosind un script de pe unul sau mai multe sisteme.

Utilizarea utilitarului de dezinstalare

Dezinstalați agentul de securitate protejat cu parolă de dezinstalare după cum urmează:

  1. Descărcați utilitarul de dezinstalare din Utilitare de dezinstalare pentru produsele
    destinate companiilor
    .
  2. Deschideți Command Prompt cu drepturi de administrator.
  3. Navigați la directorul în care ați salvat utilitarul de dezinstalare.
  4. Executați următoarea comandă:
    BEST_uninstallTool.exe /bdparams /password=parola_dumneavoastră_în_format_text_simplu
note

Notă
Pentru a elimina aplicația BEST neprotejată cu parolă, descărcați utilitarul de dezinstalare și executați-l cu drepturi de administrator.
De asemenea, puteți elimina produsul deschizând Command Prompt cu drepturi de administrator și executând de acolo fișierul executabil.

La dezinstalarea produsului, puteți utiliza următorii parametrii:

Parametru Funcționalitate
/bdparams

Acest parametru transmite argumente și trebuie utilizat împreună cu fiecare dintre parametrii de mai jos.

/password=

Acest parametru vă permite să introduceți parola pentru dezinstalare.

Comanda:
BEST_uninstallTool.exe /bdparams /password=parola_dumneavoastră_în_format_text_simplu

/log

Acest parametru creează un jurnal al procesului de dezinstalare în %programdata%\bduninstalltool\uninstalltool.

Comandă pentru BEST cu parolă de dezinstalare:
BEST_uninstallTool.exe /bdparams /password=parola_dumneavoastră_în_format_text_simplu /log

Comandă pentru BEST fără parolă de dezinstalare:
BEST_uninstallTool.exe /bdparams /log

/bruteForce

Acest parametru dezinstalează forțat produsul, eliminând toate rămășițele și fișierele cu erori din instalările sau dezinstalările incomplete.

Folosind acest parametru:

  • Nu poate trece peste parola pentru dezinstalare.
  • Nu dezinstalează versiunile produsului care sunt mai noi decât versiunea utilitarului de dezinstalare.
  • Nu dezinstalează alte produse Bitdefender exceptând BEST.

Comandă pentru BEST cu parolă de dezinstalare:
BEST_uninstallTool.exe /bdparams /password=parola_dumneavoastră_în_format_text_simplu /bruteForce

Comandă pentru BEST cu parolă de dezinstalare:
BEST_uninstallTool.exe /bdparams /bruteForce

/passbase64= 

Acest parametru vă permite să introduceți parola de dezinstalare codificată în base64 UTF-8. Puteți utiliza acest parametru atunci când parola conține caractere restricționate.

Comanda:
BEST_uninstallTool.exe /bdparams /passbase64=parola_dumneavoastră_codificată

Nu ai gasit o soluție pentru problema ta? Trimite-ne un e-mail si vom răspunde la întrebarea ta în cel mai scurt timp posibil.

Evaluează acest articol:

Trimite