Ce funcții are Bitdefender Parental Control?

Bitdefender Parental Control include o serie de funcții menite să ofere asistență digitală părinților și un plus de siguranță online copiilor. Filtrează, elimină conținutul neadecvat și limitează timpul petrecut în fața ecranului. Vă puteți conecta de la distanță la Bitdefender Central pentru a monitoriza activitățile online ale copiilor dumneavoastră. Bitdefender Parental Control este disponibil pe Windows, macOS, iOS și Android, cu o serie de funcționalități diferite, în funcție de fiecare platformă. Există câteva lucruri importante de știut despre funcțiile Bitdefender Parental Control:

 

Limitări de dispozitiv

Bitdefender Parental Control este proiectat să funcționeze pe principalele sisteme de operare: Windows, Android, macOS și iOS. Deoarece fiecare sistem de operare are propriile sale limitări, unele funcții ar putea să nu funcționeze pe toate platformele.

 

Aplicații

Vedeți ce aplicații și programe utilizează copilul dumneavoastră și luați măsurile corespunzătoare atunci când considerați de cuviință.

  • Disponibil pe: Windows, macOS și Android.

funcții Bitdefender Parental Control

 

Site-uri

Selectați categoriile de conținut pe care doriți să le păstrați departe de copiii dumneavoastră dintr-o listă predefinită. De asemenea, puteți permite sau bloca manual anumite URL-uri.

  • Disponibil pe dispozitive: Windows, macOS și Android.

Această funcție este disponibilă pentru majoritatea dispozitivelor IoT împreună cu produsul Bitdefender BOX și numai în timp ce dispozitivele sunt conectate la rețeaua Bitdefender BOX.

 

Contacte telefon

Vă oferă acces la cele mai recente contacte telefonice ale copilului dumneavoastră.

  • Disponibil numai pe dispozitivele iOS și Android.

 

Locația copilului

Asigurați-vă că cei mici sunt în regulă chiar și atunci când nu sunt in preajmă. Urmăriți-le locația, astfel încât să știți întotdeauna unde se află, sau scăpați-i de un apel in plus - lăsați-i să vă anunțe că sunt în regulă cu Safe Check-in.

  • Disponibil pe Android și iOS.

 

Timp de utilizare

Verificați cât timp petrece copilul dumneavoastră pe un anumit dispozitiv și când. Ajutați-i să-și construiască obiceiuri sănătoase, atât online cât și offline.

  • Disponibil pe: Windows, macOS și Android.

În prezent, pe iOS este disponibilă doar funcționalitatea Programe. Timpul petrecut pe dispozitiv nu poate fi urmărit.

Această funcție este disponibilă pentru majoritatea dispozitivelor IoT împreună cu produsul Bitdefender BOX numai în timp ce dispozitivele sunt conectate la rețeaua Bitdefender BOX.

 

Rapoarte și notificări prin e-mail

În calitate de părinte, primiți un rezumat al activității online a copilului prin e-mail, într-un raport zilnic, săptămânal sau lunar. De asemenea, sunteți înștiințat în panoul de bord părinte când copilul încearcă să acceseze site-uri web sau aplicații blocate, părăsește zonele sigure sau intră în zone restricționate, trimite sau primește un apel sau un text de la un număr de telefon blocat / necunoscut sau când copilul dezinstalează / încearcă să dezinstaleze aplicația Parental Control.