The Safety Formula: Episodul 8 - Norme și reglementări

Bitdefender

20 Decembrie 2023

Promo Un singur produs care vă protejează toate dispozitivele.
Încercați-l gratuit 30 de zile
The Safety Formula: Episodul 8 - Norme și reglementări

În această microserie numită Safety Formula, explorăm conexiunile dintre tehnologia de ultimă oră din Formula 1 și inovațiile din universul în continuă evoluție al securității cibernetice. Citiți Episodul 8: Norme și Reglementări, în care ne uităm la conexiunile dintre regulamentul din Formula 1 și modul în care tehnologiile de securitate cibernetică numite Firewall mențin ordinea și siguranța în aceste două domenii.

Măsurile de protecție asigură siguranța

Atât în securitatea informatică cât și în Formula 1, un set de reguli trebuie creat pentru a asigura un mediu corect și sigur. În F1, regulile sunt dictate de Federația Internațională de Automobilism (FIA), acoperind specificațiile clare ale monoposturilor, protocoalele de cursă și comportamentul piloților pentru a menține siguranța și integritatea sportului.

În sezonul competițional 2023, monopostul Ferrari SF-23 a trebuit să navigheze diferite schimbări din Regulamentul Tehnic al Formulei 1. Un exemplu ar fi nevoia de a avea o formă mai rotunjită pentru inelul de siguranță al caroseriei (roll hoop) ce este amplasat deasupra capului pilotului și care protejează concurenții în cazul în care mașina se răstoarnă. Schimbarea a fost necesară pentru a reduce șansele ca acesta să se afunde în pământ în cazul unui accident cu răsturnare la mare viteză. De asemenea, monoposturile au trebuit să fie cu 2 kilograme mai ușoare față de greutatea minimă impusă de 796 kilograme, iar oglinzile retrovizoare au trebuit să fie mai late cu 200 de milimetri pentru a crește vizibilitatea piloților.

Regulile predefinite ale unui firewall de securitate cibernetică

În timp ce regulamentele FIA protejează și mențin integritatea și siguranța în F1, în securitatea informatică, acest rol este asigurat de firewall. Un firewall setează regulile pentru reglementarea traficului ce vine înspre și dinspre un dispozitiv. Această tehnologie determină ce este sigur și ce este nesigur, supraveghează încercările de conexiune și decide în timp real ce este permis și ce trebuie blocat.

Datorită acestor reguli predefinite, un firewall poate opri entități malițioase din a accesa anumite sisteme informatice, dar menține și confidențialitatea datelor din interiorul dispozitivului. Firewall-urile sunt fundația unui context digital sigur, pentru că protejează datele și previn atacurile cibernetice, în timp ce utilizatorii au o experiență sigură.

Evoluția în timp

Pe măsură ce sportul evoluează, Formula 1 are un flux continuu de norme și reglementări. Un exemplu din sezonul 2023 este dublarea numărului de curse sprint. Și deși multe reguli sunt decise de la începutul unui sezon, unele schimbări pot apărea în timpul acestuia.

De asemenea, regulile și configurările unui firewall sunt actualizate în timp real pentru a contracara noi vulnerabilități și atacuri cibernetice. La fel ca schimbările apărute în timpul sezonului din F1, actualizările urgente de firewall trebuie trimise către utilizatori pentru a răspunde la amenințări imediate și pentru a fortifica securitatea în timp real.

Fie că pilotezi pe un circuit sau navighezi în rețea, normele și reglementările sunt esențiale pentru siguranță și securitate. Regulile FIA și actualizările de firewall trebuie să țină pasul cu ultimele evoluții pentru a fi eficiente.

tags


Autor


Bitdefender

The meaning of Bitdefender’s mascot, the Dacian Draco, a symbol that depicts a mythical animal with a wolf’s head and a dragon’s body, is “to watch” and to “guard with a sharp eye.”

Toate articolele

Articole similare

Articole salvate


loader