Parlamentul finlandez a fost vizat de un atac cibernetic în 2020

Bogdan BOTEZATU

11 Ianuarie 2021

Promo Un singur produs care vă protejează toate dispozitivele.
Încercați-l gratuit 30 de zile
Parlamentul finlandez a fost vizat de un atac cibernetic în 2020

Parlamentul Finlandei a descoperit că a fost victima unui atac cibernetic în toamna anului 2020, însă acest lucru a fost identificat abia recent de echipa de securitate a Parlamentului.

Atacurile asupra instituțiilor oficiale sunt, de obicei, lansate de infractori din alte state, iar acest lucru este cu atât mai cert atunci când intruziunea rămâne nedetectată și hackerii par să nu își facă griji cu privire la nimic altceva în afară de sistemul de supraveghere.

Comisarul Tero Muurman de la Biroul Central al Poliției Judiciare din Finlanda a preluat cazul, într-o încercare de a înțelege cum a fost posibil atacul. Mai multe persoane din cadrul Parlamentului finlandez au fost afectate, însă Comisarul nu a oferit mai multe detalii.

„Acesta nu a fost un accident”, a spus Muurman. „În acest stadiu, una dintre posibilități este că anumiți infractori a căror identitate nu este cunoscută au reușit să obțină informații prin hacking, fie pentru beneficiul unui alt stat, fie în detrimentul Finlandei. Furtul a afectat mai multe persoane, însă, din păcate, nu putem preciza care este numărul exact al persoanelor afectate fără ca acest lucru să aibă un impact negativ asupra investigației preliminare aflate în desfășurare.”

Declarația oficială a Parlamentului Finlandei este la fel de vagă și nu conține alte detalii. Se menționează totuși că au fost compromise câteva conturi de e-mail, inclusiv unele care aparțin unor membri ai Parlamentului.

Acest lucru ar fi interesant în sine, însă, în toamna anului 2020 a avut loc un incident similar în Norvegia, când autoritățile au stabilit că au fost vizate de APT28, o grupare cunoscută și sub numele de Fancy Bear. Hackerii au legături cu GRU, o agenție militară străină de informații a Statului Major al Forțelor Armate ale Federației Ruse.

Grupul Fancy Bear a fost implicat în numeroase activități similare, inclusiv atacuri asupra Parlamentului german, Casei Albe, Comitetului Național Democrat etc. În plus, Departamentul de Justiție al Statelor Unite a acuzat șase ofițeri GRU pe baza implicării acestora în lansarea de malware la nivel internațional.

tags


Autor


Bogdan BOTEZATU

Bogdan Botezatu este Director de cercetare a amenințărilor informatice la Bitdefender.

Toate articolele

Articole similare

Articole salvate


loader