Italia interzice temporar ChatGPT; amenință OpenAI cu o amendă de 20 de milioane de euro

Bitdefender

06 Aprilie 2023

Promo Un singur produs care vă protejează toate dispozitivele.
Încercați-l gratuit 30 de zile
Italia interzice temporar ChatGPT; amenință OpenAI cu o amendă de 20 de milioane de euro

Autoritatea pentru protecția datelor (DPA) din Italia a decis că serviciile ChatGPT furnizate de OpenAI nu mai pot fi operate în Italia din preocupări ce țin de securitate.

Una dintre problemele asociate ChatGPT, conform DPA, este că utilizatorii nu știu cum sunt, mai exact, utilizate informațiile pe care aceștia le oferă serviciilor de către companie. Deși oamenii sunt informați că datele lor vor fi utilizate, procesul efectiv nu este foarte transparent.

„Utilizatorilor și persoanelor vizate ale căror date sunt colectate de Open AI nu li oferă nicio informație; mai mult, nu pare să existe niciun temei legal care să stea la baza colectării și procesării masive a datelor cu caracter personal pentru a ‚instrui’ algoritmii pe care se bazează platforma”, a declarat autoritatea.

O breșă de securitate a datelor care a afectat ChatGPT pe 20 martie nu a făcut decât să întărească decizia DPA de a interzice serviciul în Italia. Raportul inițial cu privire la breșa de securitate a datelor a indicat că o eroare ar fi condus la scurgerea istoricelor de chat ale mai multor utilizatori. Compania a mai spus că este posibil ca aceeași problemă să fi cauzat dezvăluirea neintenționată a informațiilor legate de plăți ale 1,2% dintre abonații ChatGPT Plus.

Breșă de securitate a datelor a fost doar unul dintre motivele pentru care Italia a respins serviciul. Se pare că nu este setată nicio limită de vârstă pentru ChatGPT, așa că minorii pot accesa platforma cu ușurință.

Deși termenii de utilizare ai OpenAI prevăd că serviciul este destinat persoanelor cu vârsta de peste 13 ani, lipsa unui mecanism de verificare a vârstei ar putea expune copiii la răspunsuri care sunt inadecvate vârstei și nivelului lor de conștientizare, a adăugat DPA.

OpenAI are la dispoziție 20 de zile pentru a implementa măsurile solicitate de Italia sau poate primi o amendă de până la 20 de milioane de euro sau 4% din cifra sa totală de afaceri anuală la nivel mondial. Deocamdată, OpenAI a restricționat utilizarea ChatGPT pentru orice utilizator cu o adresă IP din Italia.

tags


Autor


Bitdefender

The meaning of Bitdefender’s mascot, the Dacian Draco, a symbol that depicts a mythical animal with a wolf’s head and a dragon’s body, is “to watch” and to “guard with a sharp eye.”

Toate articolele

Articole similare

Articole salvate


loader