Cum te protejează Bitdefender împotriva ransomware-ului (partea 1)

Bogdan BOTEZATU

22 Ianuarie 2021

Promo Un singur produs care vă protejează toate dispozitivele.
Încercați-l gratuit 30 de zile
Cum te protejează Bitdefender împotriva ransomware-ului (partea 1)

Analiza peisajului de amenințări din anul 2020 plasează ransomware-ul pe harta cibernetică, întrucât infractorii au profitat de pandemie pentru a păcăli utilizatorii individuali și companiile din toată lumea.

Mediul de lucru de acasă a fost luat cu asalt pe măsură ce lumea a încercat să se adapteze la ceea ce numim acum „noul normal”. Rețelele și dispozitivele de acasă au devenit cele mai eficiente medii de răspândire a ransomware-ului, permițându-le infractorilor cibernetici să compromită și să extragă date cu caracter sensibil.

Este posibil ca riscurile să fie mai mari de atât, iar rețeaua angajatorului poate fi pusă în pericol, pentru că unii angajați nu au o bună conduită în ceea ce privește securitatea cibernetică și utilizează dispozitivele puse la dispoziție de angajator în scopuri personale.

Cu toate că atacurile asupra instituțiilor financiare și educaționale au apărut pe primele pagini ale ziarelor, infractorii care utilizează ransomware nu fac discriminări atunci când lansează atacuri asupra victimelor sau sistemelor de operare. Infectările au loc în doar câteva secunde, ca urmare a accesării unui link sau document periculos sau chiar ca urmare a unei descărcări de tip „drive-by”, prin care se profită de o vulnerabilitate la nivelul unui browser, unei aplicații sau unui sistem de operare.

Soluțiile anti-ransomware de la Bitdefender combat atacurile ransomware, blocând orice amenințări care încearcă să evite sistemul de securitate pentru a compromite și a extrage datele cu caracter sensibil.

Scutul Bitdefender este o funcție de protecție în timp real concepută special pentru a oferi monitorizare și protecție continuă împotriva amenințărilor malware, inclus împotriva ransomware-ului, prin scanarea fișierelor sau mesajelor primite prin e-mail pe care le accesezi pe dispozitivul tău.

Sistemul de protecție cu niveluri multiple împotriva ransomware-ului este consolidat prin caracteristica Prevenirii atacurilor web care analizează traficul HTTP și HTTPS, blocând site-urile web care încearcă să mascheze tehnicile de phishing pentru extragerea numerelor cardurilor bancare, încercările de fraudă, malware-ul sau chiar ransomware-ul. Caracteristica de blocare a amenințărilor în timp real acoperă cele mai populare software-uri de browsing, inclusiv Google Chrome, Safari și Mozilla, trimițând o alertă de fiecare dată când este accesat un site web suspect sau periculos.

Un nivel suplimentar anti-ransomware, cunoscut ca Prevenire amenințări rețea, este responsabil pentru blocarea atacurilor înainte ca acestea să aibă loc prin împiedicarea exploatării vulnerabilităților de la nivelul sistemului tău. Nivelul adaptiv bazat pe rețea detectează și blochează atacurile de tip „brute-force”, împiedicând compromiterea dispozitivelor în timpul atacurilor cu botnet-uri. Adesea, botnet-urile scanează internetul pentru a detecta sisteme cu porturi expuse, încercând să le acceseze și să introducă sarcini periculoase, cum ar fi ransomware sau troieni. Caracteristica Prevenire amenintari retea poate bloca aceste încercări și poate preveni compromiterea sistemelor de către un atacator sau prin malware.

Pe măsură ce utilizatorii individuali și companiile devin mai dependenți de spațiul digital ca oricând, este doar o chestiune de timp până când dispozitivele și rețelele tale vor fi atacate de infractorii cibernetici. Abilitatea și capabilitatea ransomware-ului de a se răspândi la nivelul sistemelor de operare trebuie combătute cu ceva mai mult decât know-how-ul standard în domeniul securității cibernetice.

Tehnologiile anti-ransomware de la Bitdefender sunt integrate cu unicul scop de a asigura protecție împotriva unor astfel de atacuri, fiind eficiente pe toate platformele, astfel încât datele și informațiile tale financiare să rămână în siguranță.

Sistemul de protecție cu niveluri multiple și funcțiile de protecție împotriva ransomware-ului disponibile ca parte a produselor Bitdefender îți permit să navighezi lin pe oceanul digital.

tags


Autor


Bogdan BOTEZATU

Bogdan Botezatu este Director de cercetare a amenințărilor informatice la Bitdefender.

Toate articolele

Articole similare

Articole salvate


loader