www

Ultimele știri

Bitdefender lansează un instrument de protecție contra minării neautorizate de criptomonede pentru utilizatorii Windows

March 2024


Noua funcționalitate protejează utilizatorii împotriva minării neautorizate de criptomonede de pe dispozitivele Windows.

Bitdefender, lider global în domeniul securității cibernetice, a lansat Cryptomining Protection, prima funcționalitate care permite utilizatorilor să se proteje împotriva activităților periculoase care vizează minarea de criptomonede și să-și gestioneze propriile inițiative de minare de criptomonede pe calculatoarele cu sistem de operare Windows.  

Potrivit unui raport din 2023, atacurile care țintesc minarea de criptomonede au crescut cu aproape 400% de la an la an, ceea ce îngreunează capacitatea utilizatorilor de a se proteja împotriva încercărilor externe de minare greu de detectat. Astfel, Cryptomining Protection ajută utilizatorii Bitdefender să rămână informați și protejați împotriva încălcărilor neautorizate care reduc performanța și scurtează durata de viață a dispozitivului, cresc costurile la energie și creează riscuri de securitate pentru întregul sistem.  

Minarea de criptomonede reprezintă o activitate legală prin care persoane fizice sau companii își folosesc resursele de pe calculatoare pentru a mina criptomonede în scopuri de profit. Pentru utilizatorii care vor să desfășoare astfel de activități legitime, dar să împiedice accesul neautorizat la resursele personale, Cryptomining Protection acționează ca un instrument unic de gestionare, prin care pot monitoriza și decide ce anume trebuie menținut și ce trebuie prevenit.  

„Minarea de criptomonede nu este lipsită de pericol, are potențialul de a afecta serios integritatea și performanța dispozitivului, de contribui la profitul criminalității cibernetice și de a crește semnificativ riscurile de securitate pentru utilizatori. Noua noastră funcționalitate Cryptomining Protection detectează și oprește încercările periculoase de minarea de criptomonede în timp ce le oferă utilizatorilor posibilitatea de a-și gestiona activitățile legitime care fac parte din stilul lor de viață digital”, spune Ciprian Istrate, Senior Vice President operațiuni pentru soluții consumer în cadrul Bitdefender.  

Funcționalitatea Cryptomining Protection este dezactivată automat. Pentru utilizatorii care doresc să evite toate activitățile care includ minarea de criptomonede (inclusiv cryptojacking), aceasta blochează și notifică în mod automat de fiecare dată când o astfel de activitate este detectată, însă doar după ce a a fost activată. Pentru cei care optează să desfășoare minări de criptomonede, Bitdefender va trimite mai întâi un avertisment care să permită utilizatorului să aleagă dacă activitatea ar trebui să fie blocată sau menținută.  

Disponibilitate  

Bitdefender Cryptoming Protection este disponibil acum fără vreun cost suplimentar pentru utilizatorii noi și existenți ai Bitdefender Premium Security și Bitdefender Total Security. Pentru mai multe informații accesați https://www.bitdefender.ro/solutions/


Share