www

Ultimele știri

Aplicatia Clueful, retrasa de Apple din AppStore, revine sub forma unei platforme web

August 2012


Clueful, software-ul de securitate care ajută posesorii de iPhone să recunoască aplicațiile ce încalcă intimitatea, se întoarce.

 

BUCUREȘTI, 27 august 2012– Clueful, software-ul de securitate care ajută posesorii de iPhone să recunoască aplicațiile ce încalcă intimitatea, se întoarce. Clueful – ’the web app’ este o platformă web ce emulează aplicația lansată inițial pe sistemul de operare iOS și retrasă din App Store, în urma deciziei Apple. Bitdefender confirmă astfel intenția de a-și extinde portofoliul de produse pentru monitorizarea privilegiilor aplicațiilor.

Disponibil gratuit pe http://www.cluefulapp.com, noul Clueful adaugă funcționalități extinse, utilizatorii putând să verifice gratuit online, toate privilegiile aplicațiilor pe care le au deja pe iPhone sau pe care intenționează să le instaleze. Astfel vor putea fi identificate soft-urile neglijente cu parolele sau cu datele de autentificare, cele care urmăresc nemotivat locația posesorilor de iPhone, citesc și utilizează lista de contacte sau calendarul ori epuizează bateria telefonului. De asemenea, utilizatorii vor putea ști dinainte ce aplicații le afișează reclame și care le monitorizează comportamentul de utilizare a telefonului.   

În afară de informațiile disponibile pe site, utilizatorii pot adăuga comentarii despre experiența proprie cu programele software dezvoltate pentru iPhone.

’’iPhone-ul este un dispozitiv extrem de personal, pentru că stochează volume foarte mari de informații private valoroase pentru cei care știu să le monetizeze. O aplicație cu facilitățile Clueful este mult prea utilă și furnizează informații mult prea importante pentru utilizator pentru a sta departe de public. Vom reveni curând și cu alte vești legate de Clueful’’, spune Cătălin Coșoi, Chief Security Researcher la Bitdefender.

Liderul pieţei locale de soluţii antivirus va continua să lucreze cu Apple pentru a aduce aplicația Clueful inițială din nou în App Store.


Share