Contactați direct echipa noastră de asistență clienți

Utilizarea modulului Utilizator Privilegiat

Acest articol explică modul de activare a modulului Utilizator privilegiat în Bitdefender Endpoint Security Tools și utilizarea acestuia pentru soluționarea problemelor (de exemplu, setări ale politicii de securitate sau excepții).

Descriere generală

Modulul Utilizator privilegiat este conceput pentru remedierea problemelor și vă oferă drepturi de administrator la nivel de endpoint.
Astfel, puteți accesa și modifica setările politicii la nivel local, prin interfața Bitdefender Endpoint Security Tools.

note Notă:
Prin intermediul modulului Utilizator privilegiat puteți accesa setările unui număr limitat de module, cum ar fi:
  • Antimalware
  • Firewall
  • Content Control
  • Device Control

Instalarea modulului Utilizator privilegiat

Kitul de instalare implicit nu include modulul Utilizator privilegiat. Este necesar să configurați pachetul de instalare și să adăugați acest modul.

Instalare nouă

Pentru a instala BEST împreună cu modulul Utilizator privilegiat, urmați acești pași:

  1. Configurarea pachetului:
    1. Conectați-vă la GravityZone Control Center.
    2. Accesați pagina Rețea și selectați secțiunea Pachete.
    3. Clic pe butonul + Adăugare. Va apărea o fereastră de configurare.
    4. Completați câmpurile cu informațiile necesare.
    5. Selectați modulul Utilizator privilegiat și toate celelalte module pe care doriți să le instalați.
    6. Salvați modificările.
  2. Instalare locală sau de la distanță

    După ce ați creat pachetul, îl puteți descărca și executa pe computerul dumneavoastră sau puteți instala BEST de la distanță, prin intermediul unui Releu. Pentru informații suplimentare despre acest subiect, consultați Ghidul de instalare.

Instalare existentă

Pentru a adăuga modulul Utilizator privilegiat la instalarea BEST pe computer, urmați acești pași:

  1. Conectați-vă la GravityZone Control Center.
  2. Accesați pagina Rețea.
  3. Selectați grupul dorit din fereastra din stânga. Toate stațiile de lucru din destinația selectată sunt afișate în tabelul din fereastra din dreapta.
  4. Bifați casetele din dreptul endpoint-urilor pe care doriți să instalați modulul.
  5. Clic pe butonul Sarcini din partea de sus a tabelului și selectați Reconfigurare client.


     
  6. Selectați fiecare modul pe care doriți să-l instalați odată cu modulul Utilizator privilegiat.

Activarea modulului Utilizator privilegiat

Odată ce modulul este instalat pe sistem, urmați acești pași:

  1. Accesați pagina Politici.
  2. Selectați politica aplicată sau cea pe care doriți să o aplicați pe computerele dumneavoastră.


     
  3. Accesați pagina General și selectați Setări.
  4. Bifați caseta Utilizator privilegiat.
  5. Configurați o parolă.
  6. Clic pe butonul Salvare.
  7. Aplicați politica dacă nu a fost aplicată anterior.

Accesarea modulului Utilizator privilegiat

Pentru a accesa modulul Utilizator privilegiat:

  1. Clic dreapta pe bara de sistem din Bitdefender Endpoint Security Tools și selectați Utilizator privilegiat din meniul contextual.


     
  2. Introduceți parola în fereastra de autentificare. Se va afișa fereastra Utilizator privilegiat. Aici puteți vedea setările politicii.
  3. Modificați valorile care vă interesează din setările politicii. Pentru mai multe informații, consultați Ghidul administratorului.

Administrarea modulului Utilizator privilegiat

Pentru a găsi cu ușurință endpoint-urile cu politici modificate în modul Utilizator privilegiat, aplicați una dintre metodele de mai jos:

Aplicați filtre:

  1. Conectați-vă la GravityZone Control Center.
  2. Accesați pagina Rețea.
  3. Accesați meniul Filtre și selectați secțiunea Politică.
  4. Selectați opțiunea Modificat de Utilizatorul privilegiat.
  5. Salvați modificările.

Verificați endpoint-ul:

  1. Conectați-vă la GravityZone Control Center.
  2. Accesați pagina Rețea.
  3. Selectați endpoint-ul care vă interesează pentru a afișa ferestra de Informații.
  4. Accesați secțiunea Politică.

Dacă ați modificat politica în modul Utilizator privilegiat, se va afișa o notificare.

Anularea modificărilor efectuate prin intermediul modulului Utilizator privilegiat

Pentru a anula modificările efectuate în modul Utilizator privilegiat, urmați una dintre procedurile de mai jos:

Salvați din nou politica aplicată:

  1. Conectați-vă la GravityZone Control Center.
  2. Accesați pagina Politici.
  3. Deschideți șablonul politicii atribuite endpoint-ului cu drepturi de Utilizator privilegiat.
  4. Dați clic pe Salvare.

Astfel, se vor reaplica setările inițiale pe endpoint-ul vizat.

Atribuiți o politică nouă:

  1. Conectați-vă la GravityZone Control Center.
  2. Accesați pagina Rețea.
  3. Clic dreapta pe endpoint-ul cu drepturi de Utilizator privilegiat.
  4. Selectați opțiunea Atribuire politică.
  5. Selectați o altă politică.
  6. Clic pe butonul Finalizare.

Resetați setările din interfața BEST:

  1. Clic dreapta pe bara de sistem din Bitdefender Endpoint Security Tools și selectați Utilizator privilegiat.
  2. Autentificați-vă în consola Utilizator privilegiat.
  3. Selectați Resetare.
Nu ai gasit o soluție pentru problema ta? Trimite-ne un e-mail si vom răspunde la întrebarea ta în cel mai scurt timp posibil.

Evaluează acest articol:

Trimite