February 2010
Au început înscrierile în laboratoarele BitDefender pentru "Liga AC Labs"
BitDefender ®, producătorul multiplu premiat pentru soluţiile sale anti-malware, este partener principal al proiectului “Liga AC LABS”.
Participarea în acest proiect este parte din programul „Academica” lansat în noiembrie anul trecut de BitDefender, un program de educare şi formare pentru studenţi în domeniul securităţii.
„Liga AC Labs” este un proiect organizat de Liga Studenţilor Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din Universitatea “Politehnica” Timişoara. Proiectul are ca scop crearea unui cadru în care studenţii Facultăţii de Automatică şi Calculatoare şi Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii să participe la laboratoarele susţinute de companii de specialitate din mediul privat, unde să dobândească abilitățile practice de care vor avea nevoie după promovarea ciclului universitar.
„BitDefender este o companie care se implică în pregătirea viitorilor dezvoltatori de software, analişti malware, creatori de coduri, adică studenţii de astăzi. De aceea, sprijinul pe care îl oferim evenimentelor organizate de studenţi reprezintă o tradiţie deosebit de importantă. Programul “Academica”, lansat anul trecut, are ca scop încurajarea performanţei în diferite arii de activitate, contribuind la sprijinirea eforturilor celor care doresc să atingă excelenţa profesională” a spus Bogdan Dumitru, Chief Technology Officer, BitDefender.
Studenţii dornici să participe la laboratoarele oferite de compania BitDefender din cadrul „Liga AC Labs” trebuie să se înscrie în program până în data de 22 februarie 2010. Laboratoarele Liga AC Labs se vor desfăşura pe întreaga perioadă a semestrului II 2010 şi vor fi demarate pe 22 februarie. Formularul de înscriere se regăseşte AICI.
“Laboratorul este creat pentru studenţi, în mod ideal pentru cei care au urmat deja un curs de limbaj de asamblare x86 şi arhitecturi de calculatoare, dar este binevenit orice student, indiferent de facultate sau anul de studiu, care are cunoştinţe de bază în aceste domenii” a spus Balint Szente, Virus Analyst, Team Leader.
Pentru selecţia în laboratorul BitDefender, studenţii interesaţi vor da două teste iniţiale: un test de logică-matematică şi un interviu tehnic. Cei mai buni 12 candidaţi vor fi selectaţi pentru laborator.
„Pentru 2010 Bitdefender îşi propune să fie în continuare alături de studenţi, să îi sprijine în proiectele şi iniţiativele lor, să le deschidă calea către noi oportunităţi şi să îi pregătească pentru viitor. BitDefender va oferi , ca şi până acum, oportunităţi celor mai pasionaţi şi creativi studenţi de a învăţa lucruri noi şi de a descoperi noi orizonturi, precum şi de a lucra alături de experţi într-un mediu de lucru performant, entuziast şi multicultural” a spus Carmen Buruiana, HR Manager, BitDefender Romania.
“Liga AC LABS este un proiect dedicat studenților care simt nevoia unei mai bune pregătiri practice în dezvoltarea lor profesională. Ne bucurăm de sprijinul oferit de BitDefender în adresarea acestei necesităţi care afectează atât mediul academic cât și cel privat” a declarat coordonatorul proiectului, Bogdan-Ioan Șuta.
Mai multe amănunte legate de proiect se găsesc aici: http://labs.ligaac.ro/ .
About Bitdefender®
Bitdefender este producătorul uneia dintre cele mai performante și eficiente game de soluții de securitate pentru internet atestate pe plan internațional. Încă din anul 2001, compania este unul dintre liderii industriei de securitate, dezvoltând soluții de securitate premiate. În fiecare zi, tehnologia Bitdefender protejează datele digitale a aprox. 400 milioane de utilizatori individuali și companii din întreaga lume.
Recent, compania a primit o serie de recomandări valoroase din partea unor publicații prestigioase din SUA și Europa, printre care ConsumerSearch, Which?, Stiftung Warentest și Taenk. Totodată, tehnologiile antivirus Bitdefender au obținut rezultate superioare în cadrul testărilor specializate organizate de instituții independente de profil, precum AV Test și AV-Comparatives. Mai multe informații despre gama de programe antivirus Bitdefender sunt disponibile pe site-ul companiei. În plus, Bitdefender le pune la dispoziția utilizatorilor platforma Malware City, o resursă completă de informare și formare în domeniul securității informatice.
