BitDefender PressCenter / Jailbreaking pentru iPhone folosit pentru răspândire malware
July 2010

Jailbreaking pentru iPhone folosit pentru răspândire malware

PDF   RSS

Jailbreaking-ul a fost declarat legal pe 26 iulie 2010, totuşi, cei ce vor să-şi deblocheze iPhone-ul trebuie să fie atenţi la software-ul pe care îl descarcă în acest scop.


Bucureşti, România - 29 iulie 2010 - Odată cu intrarea în legalitate a jailbreaking-ului (procesul în urma căruia se obţine acces la fişierele de sistem iPhone, fiind astfel posibilă instalarea aplicaţiilor terţe) în Statele Unite, atacatorii cibernetici au demarat o campanie amplă de răspândire malware.

Jailbreaking-ul a fost declarat legal pe 26 iulie 2010. Asta înseamnă că utilizatorii iPhone pot să instaleze şi să deblocheze orice telefon mobil fără consecinţe legale. Totuşi, cei ce vor să-şi deblocheze iPhone-ul trebuie să fie atenţi la software-ul pe care îl descarcă în acest scop.

Utilizatorii sunt anuntaţi pe e-mail de o nouă aplicaţie pentru jailbreaking. Pentru a intra în posesia aplicaţiei aceştia sunt invitaţi să facă clic pe un link care duce către o pagină web unde se regăseşte software-ul.



Fig. 1: Email-ul care anunţă disponibilitatea aplicaţiei pentru jailbreaking

Imediat ce utilizatorul dă clic pe link, un fişier .exe se descarcă pe calculator. Odată salvat şi rulat, fişierul executabil deschide calea unui troian.



Fig. 2: Software-ul se dovedeşte a fi malware

Identificat de BitDefender ca Trojan.Generic.3010833, acest malware este un keylogger care transmite tot ceea ce utilizatorul scrie la calculator către o adresă de email specifică, şi anume directory[REMOVED]@hotmail.com.

Astfel autorii de malware pot intercepta informaţii precum: site-uri vizitate, nume utilizator şi parola, informaţii bancare, număr pin, numere de conturi, parole, etc.

Pentru protejarea sistemului, BitDefender ® recomandă utilizatorilor să nu deschidă niciodată link-uri suspicioase sau ataşamente fără să le scaneze întâi şi să instaleze şi să actualizeze in mod regulat o soluţie software anti-malware completă.




* * *

Despre BitDefender®:
BitDefender este producătorul uneia dintre cele mai performante soluţii de securitate a datelor atestate pe plan internaţional de către instituţii independente de specialitate. Motoarele BitDefender care stau la baza produsului sunt unele dintre cele mai puternice din lume şi folosesc tehnologie euristică. Gama de produse BitDefender 2010 include o tehnologie inovatoare, Active Virus Control, care monitorizează, în timp real, toate aplicaţiile active şi le blochează pe cele cu comportament suspect. Astfel este asigurată protecţia utilizatorilor în timp real împotriva viruşilor noi şi a variantelor de virusi încă necunoscute, oferindu-le posibilitatea unei experienţe digitale în deplină siguranţă. Utilizatorii BitDefender beneficiază de suport tehnic gratuit în limba română 24/7. În România, soluţiile BitDefender sunt disponibile prin partenerii de distribuţie: Agis Computer, Aline Distribution, Asesoft Distribution, RHS Company, SCOP Computers şi în următoarele lanţuri retail cu acoperire naţională: Altex, Auchan, Carrefour, Depozitul de Calculatoare, Domo, Media Galaxy, Metro şi Twister.